Saturday, February 25, 2012

Restaurante Bucuresti - Lacrimi si sfinti

A venit si momentul primului guest writer pe blog. Ei, bine, cine-ar fi putut fi, daca nu... iubitu' :) Asadar, de la iubitu' citire:

"Un restaurant ca o poezie, cu nume imprumutat de la un filosof (Emil Cioran). Pe strada Sepcari, la numarul 16. In Centrul Vechi al Bucurestiului. Romanesc traditional, cu un touch de contemporaneitate.

In primul rand as vrea sa va spun despre valoarea intrinseca a locului. Arhitectural vorbind, restaurantul asta reuseste sa te surprinda extraordinar de placut de cand ii treci pragul. Elemente romanesti vechi, dar valorificate superb (barne, bancuri de templar, ferestre, scaune, un perete decorat tot cu butuci de lemn pentru foc) sunt completate intr-un stil eclectic contemporan de elemente foarte creative, tot de inspiratie romaneasca (cutii de conserve, cani de tabla, capace de cratita, sau carpete romanesti cu motivele traditionale binecunoscute, insa facute din lego – how cool is that :)?).

Apoi, baietii si fetele care te servesc sunt tineri, dar stiutori si (lucru pare-se neobisnuit prin alte locuri) mananca zilnic din acelasi meniu pe care il gasesti si tu (tiparit pe un fel de hartie manuala si ea foarte cool). Evident, acest lucru ajuta enorm, pentru ca intr-adevar chelnerii stiu ce vorbesc si iti pot recomanda felurile din bucatarie ca si cum ai fi invitat la ei acasa, atunci cand le gateste mama, duminica. In plus, se arata de fiecare data bucurosi sa te vada, ceea ce iti consacra atmosfera locului intre cele preferate imediat.

Am ajuns si la mancare. O sa vedeti, locul este intr-adevar unul foarte creativ si asa de… insuflator de mandrie romaneasca contemporana (chestie pe care nu credeati sa o mai simtiti curand) incat mancarea, ca si capitol, vine abia apoi. Dar si cand vine! O sa incep direct cu cateva lovituri rapide la stomac, pentru a nu va da timp sa va dezmeticiti: la inceput puteti alege “chiftele minunate” (cu un amestec de carne de gasca si porc) alaturi de un mustar facut cu peltea de gutui chiar de catre amfitrion. Firesc, la un romanesc te-ai gandi sa incepi si cu o ciorba de burta. Cea mai buna idee ar fi sa o faceti si aici, pentru ca este impecabil executata - burta este bine aleasa, iar zeama perfect echilibrata. Super touch-ul bucatarului este coaja de lamaie verde, care o transforma brusc intr-un fonfeu international, ce poate rivaliza oricand cu celebra Tom Ka Gai (supa tailandeza cu lapte de cocos).

Pentru felul doi, noi am ales una din bijuteriile bucatariei (o reteta veche, cum sunt majoritatea aici) “sarmale nu-ma-uita”, care contin un amestec de carne de rata si porc si sunt fierte doar in vin, fara nici un fel de “botez” cu vreun strop de apa. Probabil inutil sa va spun ca sunt mega-delicioase. Am luat si miel alaturi de cartofi prajiti in untura (asa cum se fac, prajiti de minim 2 ori, odata la foc mare pentru a face crusta si a-i “sigila” si apoi incet pentru a se face moi inauntru. Ca la carte. Sau mai bine zis, cum nu mai stie nimeni sa faca. Deodata, am inteles mai bine numele – pentru ca mananci si plangi (de bucurie), pomenind nume de sfinti...

Daca dupa masa inca va mai alearga ochisorii pe vreun articol din meniu pentru felul doi (si noi am patit la fel), puteti lua si la pachet. Am luat pentru acasa, caci trebuiau incercate: gasca evreieasca (afumata, cu fasole) si carnati asortati, cu varza calita. Am auzit corul de ingeri si acasa ;) Pentru marele final, desertul. Am facut cunostiinta cu cea mai buna placinta cu branza si stafide din Romania. Clar. Punct. Am fost placut impresionati si de inghetata de vin fiert (cu posibilitatea alaturarii unui scoop cu inghetata de tei!!!).

Ei bine, cand am fi zis ca nu ne mai poate surprinde nimic, am intrebat de un digestiv (simtind ca locul asta nu are cum sa fie previzibil). Si asa a fost. Am savurat fiecare cate o ciresata la tzoi, de ne-a facut sa ne intrebam de ce n-ar sta frumos langa limoncelo prin aeroporturi...

Am lasat intentionat prezentarea “credits-urilor” la final, pentru ca un asemenea loc ar merita palaria jos, indiferent de cine ar fi avut inspiratia sa-l creeze sau sa investeasca in el. Dar cum omul sfinteste locul si nu s-ar fi putut naste daca nu era determinarea si inspiratia unor anumiti oameni, iata: patronii sunt poetul Mircea Dinescu si publicitarul Claudiu Leonte (din toate cate face dl. Leonte am ales publicitar din solidaritate de breasla), arhitect - Corvin Cristian, concept – Denise Leonte. Mircea Dinescu este amfitrion pana la capat - pe langa felurile de mancare ce nu pleaca din bucatarie fara binecuvantarea sa, poetul nu se sfieste sa intre in vorba cu musafirii de la mese, povestind despre fiecare reteta cat e de veche, de unde a cules-o sau ce secret poarta.

O rezervare ar fi un lucru inspirat inainte de a va duce, pentru ca locul devine mai popular pe zi ce trece."

Site-ul restaurantului este aici. Enjoy!

4 comments:

  1. my two cents: mancare buna dar portii meschine (nu sunt adeptul portiilor uriase, dar cand salata de icre costa 40 de lei, te astepti sa fie mai mult de exact 3 (trei) lingurite pictate pe cate jumatate de ou fiert, iar pestele la tigaie, cam la acelasi pret, sa fie usor mai mare decat o caseta audio fara carcasa :)). in plus, vinul casei (caci nu exista alta optiune) este cel mult mediocru, in afara de cupajul de chardonnay si muscat, care este cat de cat decent

    altfel, mana lui Corvin se vede, practic ridica locul cu o clasa, de asemenea povestea functioneaza (putine locuri cu poveste, pacat...) iar gasca aia (usor inexistenta, eu am avut exact 3 shavings in farfurie, exact cum se pun trufele la restaurantele de fita) este compensata de cea mai buna iahnie pe care am mancat-o eu in viata mea

    ca bonus, inghetata de casa este un nice touch, cea de tei fiind de departe cea mai faina.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Costul noua dimpotriva ni s-a parut decent; este totusi un restaurant cu pretentii (chiar daca romanesc), si deci am judecat pretul fata de experienta ca pachet, si nu marimea portiior. Daca e sa iei doar raportul pret/marimea portiilor, in cazul asta un french de 3 stele Michelin, cu portii cat modeda si pretul cat un sac de monezi, e strigator la cer :)

      Despre vin si noi avem aceeasi parere - vinul lui Dinescu e ok-ish, dar ar fi intelept sa mai adauge si altele, mai bune, pe masura bucatelor...

      Delete
  2. nu pretul (undeva in zona 100 lei / pers cu tot cu vin) e problema, ci dimensionarea portiilor (in afara de supe), care ar fi fost perfecte intr-un meniu tip degustation / discovery, nu ca main dishes intr-un bistro (caci exact asta e L&S), dar asta e parerea mea personala.

    ReplyDelete
    Replies
    1. absolut! noi de marimea portiilor nu ne-am sesizat deloc poate pentru ca, luand multe, prea multe feluri, ca se le gustam, nici nu ne-ar fi priit cumva sa fie prea mari :) pupam! duminica buna!

      Delete