Sunday, June 10, 2012

Cupcakes cu oua si sunca pentru micul dejun

Imi place foarte mult sa reinterpretez retete clasice si sa pregatesc intr-un fel neasteptat feluri bine cunoscute.

De data asta, weekendul trecut m-am jucat cu micul dejun - mai precis cu obisnuitele oua cu sunca. Le-am transformat in cupcakes si le-am servit cu bruschette cu mozzarella. A meritat joaca: rezultatul a fost foarte frumos si chiar si mai gustos.

Ingrediente 

(pentru 2-3 persoane)

Pentru cupcakes
- 6 oua
- 6 bucati de sunca taiate in forma rotunda
- 12 cubulete de paine cu latura de max. 1 cm
- parmezan ras mare
- unt pentru uns
- sare
- cateva frunze de verdeata pentru decor (eu am pus marar)

Pentru bruschette
- 12 felii de paine gustoasa (bagheta sau alt tip de paine cu coaja crocanta)
- ulei de masline
- 12 felii mozarella
- putin oregano uscat

Pregatire


Incalziti cuptorul la 180 de grade.
Ungeti formele de cupcakes (eu am avut forme individuale, dar la fel de bine ies si-n tava de cupcakes) cu putin unt topit. In fiecare forma asezati cate o bucata de sunca, puneti inauntru 2 cubulete de paine, apoi putin parmezan ras si deasupra cate un ou. Presarati un strop de sare si introduceti in cuptor pentru 20-25 de minute, depinde de cat de bine coapte va doriti ouale.

Treceti apoi la facut bruschette. Separat, intr-o tava normala, asezati feliile de paine, stropiti-le cu ulei de masline, puneti deasupra cate o felie de mozzarella si putin oregano. Se fac foarte rapid, deci puneti tava la cuptor impreuna cu cupcakes in ultimele 5 minute ale acestora, astfel incat sa aveti si ouale si bruschettele calde si bune pe masa. 

Va urez tuturor duminica placuta, spor la joaca si pofta buna!

No comments:

Post a Comment